Asta m-a intrebat un baciuc in fata blocului si eu ma uitam tampita la el.

Stiam ca fiul lui de 37 de ani ii pe moarte la reanimare, ce poti sa ii raspunzi?

I-am zis:

-N-a hi-n veci! si am oftat.

Si am urcat in casa si am aflat ca o prietena din copilarie a murit si ea, dupa o viata crancena si a lasat 2 copii mici si un fost sot alcoolic perfect sanatos in urma ei.

Asta nu ii un necrolog, da cate o data ai senzatia ca ai tras paiul norocos, si ca tu mai ai voie sa traiesti, mai ai permis de viata cateva zile.

Sa faci ce?

Strabunicul meu din partea mamei facea parte dintr-o veche familie nobila maghiara, atestata inca din 1699. A luat o sotie rece, dura, pictorita, Maria. Aceste lucruri le-a mostenit familia : talentul artistic, numele vechi, raceala sufleteasca dusa la extrem pana la ariditate si mandria. Au avut doi fii: bunicul meu si fratele lui mai mare. Acesta a facut scoli inalte la Budapesta, a invatat ingineria, a fost coleg cu Anghel Saligny, a construit multe poduri si cladiri in Ardeal, si a murit de tuberculoza.

A ramas bunicul meu care a invatat teologie, a devenit preot reformat si intr-o zi s-a dus in parc cu doua pisicute in buzunar. Si l-a vazut bunica, fiica sefului garii din Arad ( mare functie, bogatie multa), si s-au privit si s-au indragostit, si-au scris scrisori 6 luni si apoi s-au casatorit. In acea vreme atat era de ajuns. Pentru o casnicie ce avea sa dureze 60 de ani, 4 copii, 1 razboi. Doamne ce vremuri!

Razboiul a trecut usor peste micul sat din Banat, au venit ungurii, s-au bucurat, au venit romanii, s-au intristat, au venit rusii , au plans. Dar bunica zicea intotdeauna ca a avut noroc, ca rusii au fost de treaba. Nevasta capitanului, locuia la ei in casa si i-a zis bunicii mele ca ea nu ii va lua totul, vor imparti totul frateste, pentru ca poporul roman e frate cu cel rus. Asa ca bunica a ramas cu jumatate din lucruri : 6 linguri, 6 cani, jumatate din rochii….De treaba rusoaica.

Bunicul, domnea peste acel mic sat, peste familia lui, ca un autocrat. El nu se ocupa de copii, de casa, de familie, fiind lucruri prea lumesti, el predica cu inversunare, aduna picturi vechi bisericesti maghiare si crestea albine. Atat. Bunica mea cu ochi albastri, incredibil de albastri, si incredibil de buna la suflet se ocupa de toate de casa , de rusi, de mancare, de saraci, de omul rece ca gheata de langa ea, pe care il iubea in liniste, fara sa il deranjeze, de copiii. Bunica mea nu a purtat rochii vesele, palarii cu flori si pene, umbrelute colorate, a fost doar sotia model a unui preot reformat dintr-un mic sat din Banat. Cea care a fost o adevarata pata de culoare si extravaganta a orasului Deva a fost soacra ei Maria, rea, frumoasa si exotica. Bunica mea nu vorbea neintrebata niciodata cu sotul ei, era umila fata de desteptii ei copii, si incerca intr-o romana veche sa vorbeasca cu nepoata sa, adresandu-i-se cu Dumneavoastra. Iar eu intram in pamant de rusine.

Prima care a venit pe lume a fost Ilona, frumoasa ca mama ei, vesela, naiva si cu foarte putina inteligenta. Dar, oricum, nu si-a dat seama toata viata ei de acest ultim aspect. Avand zestre si nume, s-a casatorit repede cu cineva de rangul ei, un inginer dintr-o familie buna, adevarata, maghiara. El a devenit mare profesor universitar, ea educatoare. Singura lor problema a fost ca nu puteau avea copii, dar in timp s-a rezolvat cu ajutorul tinerei lor slujnice, o olteanca harnica, ce a ramas gravida cand lucra la ei. Fetita, adoptata de unchii mei, a primit o educatie ce respecta rigorile traditiilor maghiare. Ironia sortii: verisoara mea s-a casatorit cu un actor moldovean, iar copii lor nu vorbesc romaneste. Iata ca dintr-o fica de olteanca si un moldovean pot iesi copii maghiari.

Apoi, a aparut Willy pe lume, printul mostenitor al numelui si talentului artistic. Pe el l-am cunoscut, locuieste in acelasi oras cu noi. Despre caracterul lui, personalitatea lui nu pot sa zic nimic, pentru ca nu vorbea cu muritorii, traia doar in lumea lui, in lumea creatiei. El de fapt nu traia, doar i se intamplau lucruri. S-a intamplat sa se trezeasca casatorit cu o fata saraca , dar foarte talentata, in timpul facultatii de arte, si-a dat seama ca au aparut pe lume doua fiice care ii mostenesc talentul dar si temperamentul vulcanic al mamei lor, apoi si-a dat seama ca a fost parasit de sotie, ca fiica cea mare a ramas gravida pe bancile facultatii (noroc ca ii baiat bun din familie maghiara), ca a cunoscut o doctorita fata mare si batrana, care l-a cerut de barbat, toate astea intr-o luna. Si ca el trebuie sa ia decizii. La usa lui batea des securitatea, pentru ca sotia lui fugise in Vest, apoi in America, i s-a poruncit sa divorteze, dar el saracu nu putea, era singura scuza pe care o avea in fata istericei si dominatoarei doctorite, care dorea sa devina o femeie respectabila. Intr-un final, a divortat, dar doar pentru a nu pierde casa, iar dupa aceea si-a luat inima in dinti si i-a spus doctoritei ca lui ii ajunge o singura sotie, un singur divort. Distrusa doctorita, foarte distrusa, isi jucase toate cartile, fusese invitata si la bunica acasa, ii sarutase umila mana, isi etalase neamurile inalte, studiile, iubirea ei profunda pentru unchiul meu,….. si a ramas doar o concubina. Si toate astea deodata cu menopauza si pensionarea. Ce destin !

Al treilea a venit pe lume Laci, (rezerva genetica )care nu trebuia sa duca povara numelui, care nu trebuia sa fie fata bine crescuta si frumoasa, care nu avea un destin scris dinainte, a facut ce a vrut cu viata lui, a urmat cativa ani cursurile facultatii de teologie, ca sa il iubeasca tatal lui, dar cum nu avea inclinatii spre o viata cucernica si aspra, a fugit si a devenit inginer, meserie pentru care oricum nu avea aptitudini. S-a casatorit de doua ori si a facut trei copii, a fost condus si el de sotiile lui, fiind incapabil de o decizie, prea slab sa se poata impuna in fata copiilor lui. A fost deputat trei luni,( norocul lui ca un deputat a murit cu trei luni inainte sa fie reales), deci, pe cand si-a dat seama ce functie are, nu o mai avea.Acuma isi mananca pensia.

Mult mult mai tarziu a aparut pe lume cucul familiei, mama, prea tarziu sa isi cunoasca fratii, prea tarziu sa mai ocupe cineva de educatia ei, parintii ei fiind ocupati cu casatoriile primelor progenituri. A fost o salbatica , un baietoi aspru, crescut in lipsurile cauzate de razboi, marea seceta, nationalizarea, dar totodata cu povestile romantice ale mamei ei, despre crinoline, casatorii romantice cu conti prieteni,despre matusi care au avut norocul sa fie domnisoare de companie ale reginelor Serbiei si Angliei, rautatea si frivolitatea soacrei ei (auzi tu, sa vinzi un taur, pentru a plati un fotograf de la Viena sa vina sa iti faca numai tie o poza, in cea mai frumoasa rochie, cu umbreluta de la Budapesta, ce usuratica!)

Mama mea nu semana cu nimeni, nu avea ochii albastri si goi, ca ai fratilor, ci niste ochi verzi patrunzatori, parul ei nu era blond si moale, cu zulufi cum era la moda, ci aspru si roscat, impletit intr-o coada groasa, era vesnic pusa pe fapte rele ( cum sa o stanjeneasca pe sora ei mai mare, in fata inaltilor petitori, aparand ca o furtuna murdara cu noroi, tinand in maini un pisoias proaspat fatat, impiedicandu-se si mai adaugand o vanataie in loc de reverenta).

Ma gandesc cu groaza daca vreodata va citi mama asta, doamne, ce voi avea de auzit!

Deci, neavand vreme pentru ea, au trimis-o la scoala in orasul mineresc unde era casatorita sora ei cea mare. Aceasta , prea preocupata cu tumultoasa viata sociala din micul si murdarul oras minier, cu mesele fastuoase de la cantina minei ( ea nu gatea, tinea macrame-uri pe soba de gatit),nu a simtit-o in casa si asa s-a mai dus o sansa sa gandeasca mama ungureste. Apoi au trimis-o la Cluj , la liceu , la un internat.

Apoi pe mamica mea a chemat-o destinul la Baia Mare, sa-l cunoasca pe tata si sa viseze impreuna la o viata mai buna, care normal, nu a mai venit.

Bunicul s-a retras din activitatea de pastorit si s-a asezat la Jibou intr-o casa frumoasa, umeda, intunecoasa, plina de iedera si albine. Pana le-a fost nationalizata. Partidul dorea ca prin mijlocul Jiboului sa treaca un mare drum care sa ajute la dezvoltarea judetului si inaintarea Romaniei spre comunism. Casa a fost daramata, dar drumul nu a fost niciodata construit. Daca ati trecut vreodata prin Jibou si ati vazut o femeie batrana pe un maidan plin de gunoaie,ce cu greu aducea a ruini, plangand, era bunica mea. Saraca de ea, nu s-a obisnuit niciodata la bloc si nu a inteles niciodata de ce camerele ei aveau sapte pereti.

]]> http://hozadora.wordpress.com/2009/07/04/10/feed/ 0 hozadora http://hozadora.wordpress.com/2009/07/02/unelte-%e2%80%b9-doras-blog-%e2%80%94-wordpress/ http://hozadora.wordpress.com/2009/07/02/unelte-%e2%80%b9-doras-blog-%e2%80%94-wordpress/#comments Thu, 02 Jul 2009 11:35:06 +0000 hozadora http://hozadora.wordpress.com/?p=6 ]]> ]]> http://hozadora.wordpress.com/2009/07/02/unelte-%e2%80%b9-doras-blog-%e2%80%94-wordpress/feed/ 0 hozadora http://hozadora.wordpress.com/2009/07/02/ziua-buna-la-toti/ http://hozadora.wordpress.com/2009/07/02/ziua-buna-la-toti/#comments Thu, 02 Jul 2009 11:24:39 +0000 hozadora ]]>

Prima mea dilema : eu ce sunt? Romanca? Unguroaica? Svaboaica?

Sept. 1978 , a doua zi de scoala

Invatatoarea ne-a zis sa ne declaram nationalitatile, si toti au raspuns romana, eu am zis ca trebuie sa intreb acasa. Si i-am intrebat pe ai mei, si chiar si acum cand ma gandesc ma plezneste din nou tacerea acea tiuitoare si am stiut ca iar am intrebat ceva ce nu se cuvenea. Si m-am gandit toata noaptea ce voi zice a doua zi la scoala si m-am gandit la oamenii din care ma trag si dimineata a venit raspunsul.

M-am dus la invatatoare si i-am zis:

-Anul asta sunt unguroaica, la anu’ sa ma treceti romanca, apoi vom mai vedea!